Inovație de la Trotec: magnetometrul MD200

tro_blog_banner_md200_ro_1Dacă sunteți responsabili pentru rețeaua de alimentare cu apă și gaz, trebuie să știți exact unde se află capacele și hidranții sub pământ etc. Deși există hărți, localizarea lor nu e posibilă în mod normal fără măsurări complicate sau săpături, pentru că acestea se află sub pământ, sub asfalt, zăpadă sau apă.

Noi vă oferim o soluție inovativă, pentru a evita săpăturile și căutările inutile: magnetometrul MD200. MD200 detectează metalele feromagnetice aflate sub pământ, asfalt, zăpadă sau apă: de exemplu capacele mobile, tuburile, hidranții, capacele metalice ale puțurilor și rezervoarelor, precum și indicatoarele de marcare sau magneții.

Acest instrument localizează aceste obiecte până la o adâncime de trei metri, le indică pe un display ușor de citit, luminos, atât ca și valoare numerică cât și diagramă de bare. Metalul detectat va fi semnalizat totodată printr-un semnal sonor.  Prin difuzorul integrat se va emite un ton a cărui înălțime stă în corelație cu intensitatea semnalului.

Magnetometrul MD200 poate fi utilizat și în cele mai complexe condiții de mediu: fie în zilele caniculare, la temperaturi foarte scăzute, în ploaie sau în ninsoare, datorită construcției ABS rezistente, tastelor acoperite cu membrană, pentru o protecție contra murdăriei și apei precum și barei etanșe din fibre robuste de carbon.

MD200 e gata de funcționare în câteva secunde de la pornire. E ușor de deservit, datorită design-ului ergnomic.

Avantaje practice:

  • detectarea ușoară a metalelor feromagnetice până la o adâncime de trei metri
  • rezultate sigure de măsurare: obiectele nonmagnetice, ca de exemplu doze de băuturi, dopuri etc., nu au nicio influență
  • construcția e extrem de ușoară, instrumentul cântărește doar 830 g incl. baterii
  • semnal de alarmă la apropierea de cabluri conductoare.

Acest produs inovativ a fost prezentat și la târgul IFAT 2014 ce a avut loc în München. Consultați aici oferta noastră pentru magnetometru MD200.

 

Europa sărbătorește ziua limbilor străine

tro_blog_banner_europasprachentag_ro

La o inițiativă a Consiliului Europei, pe data de 26 septembrie sărbătorim ziua limbilor străine, pentru a ajuta la păstrarea multitudinii lingvistice existente în Europa. În Europa există ca. 200 de limbi. În cadrul acestei inițiative, Consiliul Europei, împreună cu inițiative EU, organizează acțiuni și festivități pe teme lingvistice. Această idee excelentă e susținută și de către noi, în fiecare zi, iar astăzi în mod special!

Consiliul Europei dorește promovarea competențelor lingvistice în întreaga Europă, pentru că multitudinea lingvistică facilitează comunicarea interculturală, și pentru că diversitatea e o parte componentă a moștenirii culturale a continentului nostru. Astfel, cei 800 de milioane de cetățeni europeni, din cele 47 de state membre în consiliul Europei, vor fi încurajați să învețe mai multe limbi străine, indiferent de vârstă!

Compentențele lingvistice: premisa viitorului
Aceasta e și părerea dlui Rainer Rausch, membru al conducerii Trotec, nu doar în ce privește firma noastră. El consideră că într-o Europă din ce în ce mai unită, cheia succesului pentru întreprinderile mijlocii se află în competențele lingvistice. Competențele lingvistice promovează activitățile economice în tările europene. Având în vedere faptul că angajații noștri vin din diferite țări europene, având diferite limbi materne, competențele lingvistice influențează pozitiv atmosfera de lucru.

Angajații noștri colaborează intens, nu doar între diversele departamente, ci și în funcție de țară sau limbi: la Trotec sunt mulți vorbitori de limbi străine, pentru a putea consilia clienții noștri din Europa și întreaga lume. Avem vorbitori de limba engleză, franceză, poloneză, spaniolă, finlandeză, suedeză, română, italiană, turcă sau olandeză. Desigur, shop-ul nostru internațional e completat de diverse shop-uri naționale. Noi susținem intens inițiativa Consiliului Europei de a promova compentețele lingvistice în Europa.

Sunteți talentat lingvistic?
Dacă aveți un talent lingvistic, luați contact cu noi, căci Trotec caută întotdeauna talente. Sunați-ne la numărul de telefon +49 2452 962-210 sau trimiteți-ne candidatura dvs., din proprie inițiativă. Noi ne bucurăm!

Un ambient sănătos în baie (Serie Trotec, partea 4)

blog_banner_trotec_serie_teil4_roBaia e o încăpere mai aparte în locuința noastră, în ce privește menținerea unui ambient plăcut și sănătos. Fiind o sursă importantă de umezeală, deseori suntem nevoiți să combatem umezeala direct acolo unde aceasta apare. Dacă mucegaiul începe să apară pe la rosturi, e neaparat necesar să interveniți. Dar mai bine combateți din timp umezeala, utilizând un dezumidificator casnic.

Cauzele principale ale unui mediu ambiental umed în baie
În baie se produce mereu umezeală, indiferent dacă de la duș sau de la cada care stă să se umple. Aici se produc cantități imense de aburi, care sunt foarte greu de evacuat, sau chiar imposibil. Deseori băile nu au un geam suficient de mare, nu au deloc ferestre, sau au o instalație de aerisire mult prea mică.

Pe lângă aceasta, pereții băii sunt deseori acoperiți până sus cu faianță, astfel că peretele nu poate prelua deloc din umezeală: faianța nu absoarbe umezeala. Prosoapele umede precum și lenjeria uscată în baie sunt o sursă continuă de umezeală în baie. Acesta e motivul pentru care deseori apare mucegai pe la rosturi: în mod inevitabil, umezeala nu poate să dispară de la sine, ci își caută ”victima”.

Sfaturi pentru un mediu sănătos în baie

  • Setați în baie o temperatură mai ridicată

În baie ar trebui să aveți o temperatură mai ridicată decât în restul casei, de ca. 22° până la 24° Celsius. E mai plăcut pentru dvs., iar aerul poate prelua mai multă umezeală: un aer mai cald preia mai multă umezeală decât aerul rece.

Un dezumidificator de aer e soluția optimă mai ales pentru băi care nu au ferestre, sau pentru situații când sunteți nevoit să uscați hainele în baie. Băile sunt în general mici, noi vă recomandăm dezumidificatoarele noastre mici și avantajoase la preț, model TTK 25 E, TTK 29 E, TTK 30 S, TTK 31 E sau TTK 40 E.

  • Pe cât posibil, faceți duș cu fereastra deschisă

Astfel evacuați imediat umezeala, imediat după ce ea se produce. În spatele perdelei de duș sunteți mai ferit.

  • Nu uscați haine în baie

Pe cât posibil, nu uscați hainele în baie și uscați prosoapele umede pe balcon.

  • Aerisiți corespunzător

După ce ați utilizat baia, nu uitați să aerisiți corespunzător: aerisiți întăi de la fereastră, iar apoi lăsați ușa deschisă, astfel că umiditatea reziduală să poată să se usuce în încăperile învecinate.

  • Aplicați faianță doar pe o înălțime de până la ca. 1,50 m

Având în vedere faptul că pereți vor fi stropiți cu apă doar până la această înălțime, nu aplicați faianță mai mult decât necesar. Cu ajutorul plăcilor speciale cu silicat de calciu sau cu prelucrări speciale pe pereți și tavan, reglați pe timp îndelungat concentrația de umezeală.

  • Îndepărtați umezeala de pe suprafețele netede

Curățați suprafețele netede de apă, cu ajutorul unei raclete de geam, pentru a reduce suplimentar umiditatea, în mod imediat, simplu și ușor.

  • Prelungiți durata de funcționare a instalației de aerisire, dacă aveți o astfel de instalație în baie

La multe instalații de aerisire automate s-a reglat o durată mult prea scurtă de funcționare, care nu e suficientă pentru o aerisire efectivă. O prelungire a acestei durate e de multe ori foarte efectivă și ușor de setat.

Opriți pericolul de apariție a igrasiei în baie!
Informați-vă asupra dezumidificatoarelor casnice. În shop-ul nostru www.trotec24.ro puteți consulta o ofertă vastă, pentru toate nevoile.

Ați ratat una dintre seriile noastre?
Aici le puteți citi pe toate:
Un ambient sănătos în bucătărie (Serie Trotec, partea 3)
Un ambient sănătos în dormitor (Serie Trotec, partea 2)
Un ambient sănătos (Serie Trotec, partea 1)

 

 

 

Dezumidificatorul TTK 105 S, made in Germany

tro_blog_banner_TTK-105-ro

Dezumidificatorul TTK 105 S, produs complet în Germania, îl puteți achiziționa exclusiv de la Trotec. Acest dezumidificator îmbină tehnica modernă de dezumidificare, cu funcțiuni avansate, cu carcasa rezistentă din aluminiu, care permite și stivuirea mai multor dezumidificatoare.

Așa cum era de așteptat de la un dezumidificator de această calitate, TTK 105 S convinge prin capacitatea sa puternică și la menținerea uscată a încăperilor mai mari. Cu o capacitate de dezumidificare de 30 de litri pe zi, acest dezumidificator este recomandat pentru încăperi cu o suprafață de ca. 90 m², respectiv un volum de 230 m³.

Utilizare simplă
Dvs. introduceți valoarea de umiditate dorită în aer direct în display-ul digital. Un higrostat integrat preia complet automat reglarea capacității compresorului și suflantei pe două trepte. Pe display veți putea întotdeauna citi valorile actuale de temperatură și umiditate a aerului.

Mulțumită acestei posibilități de reglare a valorii reale de umiditate în aer, veți avea exact clima dorită, făcând totodată și o economie de energie. În comparație cu aparatele cu reglare convențională, veți putea astfel scădea consumul de energie.

Convinge și în dotarea standard
Dezumidificatorul TTK 105 S poate fi comandat la alegere, atât cu ajutorul temporizatorului, cât și în funcționarea permanentă. De dotarea standard aparține și lumina de semnalizare la preaplin, deconectarea automată când rezervorul este plin, precum și filtrul reutilizabil, ce poate fi demontat și spălat ușor.

Dacă nu veți putea goli rezervorul o perioadă mai îndelungată, puteți monta la dezumidificator un furtun de evacuare condens, de exemplu la lucrările nesupravegheate de uscare de durată sau la casele de vacanță.

Patru avantaje importante:

  • proiectare, design, producție 100% Trotec și made in Germany
  • carcasă de aluminiu extrem de ușoară și robustă
  • presetarea valorii reale de umiditate, cu comandă prin higrostat
  • afișaj digital al valorii actuale reale de umiditate și temperatură aer

Made in Germany, profitați acum de oferta noastră excelentă! Aici puteți viziona și un video în limba germană, pentru acest produs.

Un ambient sănătos în bucătărie (Serie Trotec, partea 3)

tro_blog_banner_trotec_serie_teil3_ro

Umezeala excesivă în bucătărie e un pericol pentru sănătate. Sursele de umezeală sunt diverse. Igrasia și mucegaiul trebuie să rămână un tabu, bucătăria fiind locul unde noi păstrăm alimentele. În acest capitol vă oferim câteva sfaturi practice pentru a menține uscată bucătăria dvs. Umiditatea excesivă o puteți reduce cu ajutorul unui dezumidificator.

Cauzele unui ambient umed în bucătărie
Bucătăria e o încăpere în care aproape tot timpul se află cineva. Unde sunt oameni, se adună și umezeala. Mobila de bucătărie lipită de perete împiedică totodată circulația aerului. Uneori, ea e montată chiar pe peretele care dă spre exterior. Deși miroase frumos, vasul e pe foc iar aerul se umple de umiditatea din aburii de la mâncare. Această umiditate nu e ușor de îndepărtat, chiar dacă după ce ați terminat cu gătitul, ași făcut din nou curat.

Sfaturi practice pentru um ambient sănătos în bucătărie

  • Utilizați un dezumidificator

Hotele absorb doar mirosurile și grăsimile, nu și umiditatea. De aceea, când aveți probleme cu umezeala, vă recomandăm utilizarea unui dezumidificator. În funcție de mărimea bucătăriei, alegeți între un dezumidificator TTK 25 E, TTK 30 S, TTK 40 E, TTK 75 E. Aici puteți consulta toată gama noastră de dezumidificatoare casnice.

  • Stimulați circulația aerului

Oriunde e posibil, ar trebui să facilitați accesul aerului la perete, de exemplu printr-o deschizătură a laturii din spate a dulapului sau prin găuri de aerisire în placa de lucru.

  • Aerisiți în timp ce gătiți și când ați terminat cu gătitul

Ar fi de preferat să gătiți cu fereastra deschisă. Dacă e prea frig, deschideți fereastra imediat după ce ați terminat de gătit și aerisiți suficient.

Nu lăsați igrasia să se extindă în bucătărie!

Utilizați dezumidificatoare casnice, pentru a reduce umiditatea din aer. Informați-vă asupra modelelor de dezumidificatoare electrice oferite de noi, ca de exemplu TTK 25 E, TTK 30 S, TTK 40 E, TTK 75 E și multe altele.

Ați ratat una dintre seriile noastre?
Aici le puteți citi pe toate:
Un ambient sănătos în dormitor (Serie Trotec, partea 2)
Un ambient sănătos (Serie Trotec, partea 1)

Un ambient sănătos în dormitor (Serie Trotec, partea 2)

tro_blog_banner_trotec_serie_teil2_ro

Cunoașteți problema legată de apariția primelor urme de igrasie în dormitor, mai ales iarna, când temperatura scade? Dacă umiditatea în aer crește, crește și pericolul apariției mucegaiului.  Umiditatea o puteți reduce utilizând un dezumidificator. Citiți aici mai multe sfaturi utile!

Principalele cauze de apariție a umidității în dormitor
De obicei, dormitoarele sunt mai răcoroase, temperatura fiind redusă în timpul zilei în dormitorul nelocuit. Deseori, fereastra rămâne crăpată, astfel că glaful se răcește substanțial, creând pericolul unei umidități crescute. La aceasta se adaugă umiditatea ce se adună în timpul somnului: per persoană ca. 0,5 l până la 1 l pe noapte. Dacă uscați haine în dormitor, umiditatea crește și mai mult.

La fel de problematice sunt și dulapurile lipite de perete. Teoretic, dulapul devine astfel parte componentă a construcției. Urmarea: puctul de rouă se mută de pe perete în dulap, loc unde se și depune umiditatea. O altă cauză des întâlnită sunt perdelele lungi și grele, care îngreunează circulația aerului, condensatul rămânând pe perete.

Sfaturi utile pentru o climă plăcută în dormitor:

  • Utilizați un scanner de punct de rouă

Pentru a identifica în timp util zonele problemă, utilizați un scanner punct de rouă BP25, pe care il puteți achiziționa în shopul nostru www.trotec24.ro, momentan la prețul de 81,23 Euro. Cu acest aparat localizați zonele unde poate apărea condensul pe materiale.

  • Renunțați la uscarea hainelor în casă

Uscați hainele în uscătoare încălzite, separate, pe care le aerisiți mereu.

  • Utilizați un dezumidificator casnic

Dacă nu aveți la dispoziție un uscător separat, ar trebui să optați pentru achiziționarea unui dezumidificator casnic. O ofertă bogată de dezumidificatoare TROTEC puteți consulta în shop-ul nostru www.trotec24.ro.

  • Asigurați o temperatură plăcută

E important să aveți o temperatură constantă în dormitor. O temperatură plăcută pentru dormit e de 18° până la 19° Celsius.

  • Aerisiți scurt și des

Aerisiți cel puțin înainte de culcare și după ce vă sculați, pentru cinci până la zece minute, cu fereastra complet deschisă.

Opriți extinderea mucegaiului pe pereți
Consultați oferta noastră bogată de dezumidificatoare casnice, pe www.trotec24.ro

Nu ați citit prima parte a serialului nostru privind ambientul sănătos? Aici puteți să citiți blogul: Un ambient sănătos (Serie Trotec, partea 1)

 

 

 

Din nou pe stoc: dezumidificator TTK 75 E

tro_blog_banner_ttk75e_ro

În sfârșit! Cu cât mai mic și compact e un astfel de aparat, cu atât mai mare e și cererea. Pe lângă dimensiunile practice, acest dezumidificator are multe de oferit: capacitate mare, silențios și ușor de deservit. În plus, e foarte ieftin! În sfârșit: acest dezumidificator TTK 75 E e din nou pe stoc!

Calitate excelentă, ca întotdeauna!
Indiferent dacă îl folosiți pentru păstrarea uscată a locuințelor, birourilor, spațiilor sanitare sau pivnițelor până la 45 m², dezumidificatorul își face întotdeauna treaba. Aparatul are o suflantă foarte silențioasă și totuși puternică, care conduce cantități mari de aer spre condensator, pentru dezumidificare. Cu o capacitate de dezumidificare de 20 de litri pe zi, e soluția ideală pentru uscarea interioarelor cu un volum de aer de max. 110 m³.

Utilizare simplă
Cu ajutorul unui buton rotativ, reglați umiditatea dorită în aer, la higrostatul integrat. Imediat ce s-a atins această umiditate, compresorul se oprește de la sine. Dacă valoarea reglată va fi din nou depășită, aparatul se repornește de la sine. TTK 75 E are desigur și un program de dezumidificare permanentă. Dezumidificatorul poate funcționa timp îndelungat, fără să fie necesar să goliți rezervorul de apă: montați un furtun pentru evacuarea externă a condensatului. Astfel devine posibilă și dezumidificarea caselor de vacanță etc. Deconectarea automată când rezervorul e plin reprezintă o altă caracteristică importantă.

Avantaje practice:

  • Dezumidificare comandată automat, cu higrostat
  • Raport avantajos capacitate și preț
  • Funcționare silențioasă
  • Deservirea simplă

Consultați oferta noastră
Consultați aici prețul nostru promoțional pentru Romania, pentru TTK 75 E: 129,95 Euro + 26,28 Euro transport cu firmă de curierat rapid, direct către dvs.

 

Verificarea panourilor solare cu ajutorul unei camere de termoviziune

tro_blog_banner_IC080LV_ro

Proprietarii unor panouri solare fotovoltaice precum și instalatorii acestora trebuie să poată verifica dacă instalația mai lucrează cu eficiență la care ar trebui să lucreze. Trotec vă oferă soluția: verificați funcționarea ireproșabilă cu ajutorul termografiei fotovoltaice, cu o cameră de termoviziune.

Recomandarea noastră pentru proprietarii de case
Defecțiunile în material, îmbinările proaste, impuritățile pot avea ca și efect o scădere a eficienței panourilor solare fotovoltaice. Verificați eficiența acestora cu ajutorul unei camere termice.

Identificați celulele solare defecte cu ajutorul camerei de termoviziune
Cu ajutorul unei camere de termoviziune vizualizați imaginea termografică. Celulele defecte emit mai multă căldură decât celulele intacte, fiind astfel identificate cu ajutorul camerei termografice. Și celulele inactive vor fi evidențiate cu ajutorul termografiei. Dvs. puteți identifica exact defecțiunea la instalația dvs., fără să atingeți modulele și fără să le demontați.

Inspecția regulată asigură randamentul instalației dvs.
Cel mai bine e să verificați panoul imediat după montare, cu ajutorul camerei de termografie. Astfel vă puteți asigură că panoul lucrează așa cum trebuie. Pe lângă aceasta obțineți și o valoare orientativă, după care vă puteți orienta la următoarele măsurări.

Recomandarea noastră:

  •  Verificați imediat după montare dacă panoul lucrează eficient
  • Verificați panoul în intervale de doi ani, pentru a identifica daunele provocate prin lovituri de pietre, murdărie, umiditate, scurt circuite etc
  • Verificați înainte de expirarea garanției, pentru a economisi bani în cazul defectelor de material sau montaj.

Recomandarea noastră pentru instalatori
O mică defecțiune la partea electrică, la îmbinări sau celulele solare, și o parte a panoului nu mai funcționează. Deseori, această diminuare a capacității nu este depistată ani de zile. Cu ajutorul unei camere de termoviziune pot fi depistate și localizate simplu modulele și îmbinările defectate.

Asigurați-vă munca dvs. cu termografia cu infraroșu
Trotec vă oferă echipamentul profesional pentru verificarea acoperișurilor și panourilor solare fotovoltaice. Astfel vă asigurați contra reclamațiilor neîntemeiate, și oferiți clienților dvs. un serviciu în plus. Mulți proprietari de panouri solare se simt suprasolicitați cu analiza unei imagini termografice precum și cu tehnologia camerei.

Camera de termoviziune – un serviciu exclusiv pentru clienții dvs.
Garantați și demonstrați funcționarea ireproșabilă a instalației fotovoltaice instalate de dvs., printr-o inspecție și documentarea efectuată prin camera de termoviziune. Sau oferiți ca și serviciu verificarea și întreținerea regulată a panourilor solare, ca și un serviciu suplimentar.

Recomandările noastre:

  • Garantați clienților dvs. o funcționare ireproșabilă a panourilor solare fotovoltaice, printr-o verificare termografică regulată.
  • Asigurați-vă imediat după instalare printr-o verificare, documentând funcționarea completă a instalației.
  • Oferiți clienților dvs. verificări spontane, dacă există suspiciunea de scădere a eficienței, precum și oferte de întreținere de durată.

Cumpărați la un preț excelent!
Camerele de termoviziune IC080LV și IC120LV de la Trotec se potrivesc excelent pentru utilizarea la panourile solare fotovoltaice. Consultați oferta noastră!

Un ambient sănătos (Serie Trotec, partea 1)

tro_blog_banner_trotec_serie_teil1_ro

Pentru sănătatea dvs. e important să aveți un ambient plăcut. Noi dedicăm acestui subiect o serie întreagă, oferindu-vă câteva sfaturi utile. Ce puteți face pentru a avea un ambient sănătos și uscat, în special în dormitor, bucătărie, baie sau pivniță? Citiți sfaturile noastre!

Principalele trei motive pentru un ambient nesănătos
Clima în încăperile noastre e rezultatul mai multor factori, atât al temperaturii aerului din încăpere, cât și al umidității aerului și circulației aerului. De aceea, cauzele care generează un ambient nesănătos și o climă prea umedă sunt ușor de indentificat. Ca și măsuri, enumerăm izolarea pereților și ferestrelor, încălzirea eronată și aerisirea insuficientă. Urmările sunt pereți umezi și condensul, căldură și o umiditate prea mare în aer. Acestea sunt premisele ideale pentru răspândirea igrasiei și a acarienilor casnici, astfel crescând și riscul apariției alergiilor și al îmbolnăvirilor căilor respiratorii. Umiditatea excesivă poate fi scăzută utilizînd un dezumidificator casnic. Consultați oferta noastră de dezumidificatoare casnice.

Higrometrul vă ajută să decideți umiditatea dorită în aer
Peste tot e nevoie de apă: începând de la gătitul zilnic, spălarea rufelor și dușul, până la plantele din casă sau recipientul de apă de la calorifer. Ceea ce e prea mult, devine umezeală. Umiditatea relativă optimă în aer e de 50%. Cunoașteți ce valoare aveți dvs. acasă? Cu ajutorul unui higrometru puteți să măsurați umiditatea existentă la dvs. acasă, de exemplu cu ajutorul termohigrometrului BC20 sau cu ajutorul termohigrometrului de încăpere BZ05.

Dacă știți ce umiditate aveți, puteți să luați măsuri: prin aerisirea corespunzătoare se va înlocui aerul umed cu aerul proaspăt de afară. De obicei, aerul de afară e mai uscat decât cel din interior, iar prin încălzirea lui la temperatura încăperii, acesta va prelua umiditatea suplimentară.

Sfaturi utile pentru un ambient sănătos și uscat
1. Faceți posibilă circularea aerului
Mobila nu are voie să fie lipită de perete. Lăsați cel puțin 3 cm distanță față de perete, sau mai bine 5 cm până la 10 cm.

2. Acordați atenție mobilei pe care o alegeți
Alegeți un tip de mobilă care nu îngreunează un schimb de umiditate, de exemplu elemente mai mici de mobilă din lemn masiv, în mod ideal cu picioare. Dulapurile din PAL sunt ieftine, dar îngreunează circulația aerului, iar prin suprafața lor furniruită cu folie de plastic prezintă o barieră la umiditate.

3. Evitați oscilațiile de temperatură prin încălzire
Cu cât mai mare e oscilația de temperatură în încăpere, cu atât mai mare e pericolul apariției daunelor din umiditate. De acea, temperatura nu ar trebui să coboare nici în încăperile în care nu locuiți sau nu le utilizați des. Pe lângă aceasta, coborârea temperaturii ar trebui să fie moderată.

4. Aerisiți scurt și des
Aerisiți scurt și des, pentru a împrospăta aerul. Pentru aceasta e suficient să deschideți larg fereastra, pentru ca. 5 – 10 minute, în mod ideal de 4 ori pe zi.

 

 

Aparate de aer condiționat: sfaturi practice

tro_blog_banner_pac3500x_ro

Odată cu începerea sezonului cald, primim foarte multe întrebări de la clienții noștri, legate de utilizarea optimă a aparatelor de aer condiționat. Începând de la poziționarea aparatului, alegerea temperaturii, până la întrebări legate de întreținere. Acum vă oferim 8 sfaturi practice, pentru a utiliza eficient un aparat de aer condiționat.

 Care e poziția ideală a unui aparat de aer condiționat?
Puteți să îl poziționați peste tot acolo unde nu vă deranjează și vă place mai mult. Trebuie să acordați atenție la:
– Nu poziționați aparatul niciodată la perete, pentru ca aerul să poată să circule corect. Distanța minimă față de perete e de 20 cm.
– Poziționați aparatul cu partea de ieșire a aerului înspre încăpere. Doar astfel e garantată alimentarea optimă cu aer.
– Verificați înainte de punerea în funcțiune dacă filtrul e montat la partea de ieșire a aerului. În caz contrar, praful și mizeria se va depune rapid pe lamele și aparatul pierde din putere.

Cum găsesc reglarea corectă de temperatură?
Aparatele de aer condiționat nu sunt concepute petru a transforma apartamentele și spațiile de lucru pe timp de vară în adevărate frigidere. Totuși, cu ajutorul lor obțineti o coborâre de durată a temperaturii în încăpere:
– Nu reglați o temperatură mai joasă decât cea pe care o doriți. Astfel eonomisiți energie și limitați și producerea de zgomote.
– Când merge clima, păstrați ferestrele și ușile închise.

Cum obțin o alimentare și evacuare ireproșabilă a aerului?
O parte a aerului rece reacționează in vaporizatorul cu agentul de răcire și se transformă în condens, o altă parte a umidității va fi evacuată prin furtun, spre exterior, de obicei printr-o crăpătură a ferestrei.
– Etanșați pe cât posibil crăpătura ferestrei, pentru ca aerul cald să nu intre din nou în încăpere. Pentru aceasta există elemente speciale de etanșare, ca de exemplu elementul de etanșare ferestre AirLock 100.

Cum întrețin și curăț acest aparat de aer condiționat?
Anumite lucrări de întreținere le puteți asigura și dvs., de exemplu prin curățarea filtrului de aer. O circulație proastă a aerului, datorată de exemplu murdăriei în aparatul de aer condiționat limitează modul de funcționare și crește substanțial consumul de energie. Pe lângă aceasta, în filtrul aparatului de aer condiționat se adună bacterii și germeni, care în decursul timpului duc la apariția unor mirosuri neplăcute.
– Acordați atenție schimbării regulate a filtrului de aer.
Alte lucrări de întreținere trebuie să fie executate de specialiști, ca de exemplu umplerea cu agregat de răcire, pentru că acesta se evaporă în timp . Deja după doi ani e posibil să lipsească până la o treime din acest material. Astfel se produce o scădere a randamentului. De aceea, un alt sfat de la noi e:
– Efectuați o întreținere profesională o dată la doi ani.

Consultați acum oferta noastră diversă de aparate de aer condiționat. Pentru un suprapreț de doar 10 Euro primiți pe lângă climă și un element de etanșare ferestre AirLock 100.