Noutate! Convectoarele TCH 18 E și TCH 19 E – Diferențe optice, asemănări tehnice

Diferențele se pot vedea doar din punct de vedere al designului.  TCH 18 E este puțin mai pătrățos, puțin mai mare și mai dominant. Comparativ însă, TCH 19 E este mai retras și cu părțile sale mai rotunjite devine cumva simpatic. Din punct de vedere al dotării tehnice și al prețului, ambele aparate sunt identice. Va trebui să hotărâți după design care dintre cele două convectoare va face pasul spre drumul care să-l aduca acasă la dumenavoastră. Vi se pare corect?

Oh! Bineînțeles ca este. Chiar dacă suntem obișnuiți să privim spre valorile interioare, atunci când acestea sunt identice ne conducem după valorile optice.  V-ați decis, deja? Mai aveți nevoie de un moment pentru a o face? Atunci folosim acest timp pentru a vă prezenta valorile tehnice ale ambelor aparate.

Dar mai întâi să vorbim puțin despre princiupiul de încălzire prin convecție. Ce înseamnă de fapt acest lucru? Convectoarele încălzesc aerul în interiorul aparatului cu ajutorul lițelor electrice , apoi aerul încălzit este lăsat să se ridice. Se formează un efect de vacuum natural care trage aerul rece din încăpere în aparat. În acest mod se produce în încăpere o circulație a aerului cald care se împrăștie în toate colțurile încăperii. Ieșirile mari cu zăbrele ale TCH 18 E / TCH 19 E fac posibile o convecție maximă a aerului.

Așa funcționează

Termostatul integrat se îngrijește la TCH 18 E / TCH 19 E pentru un flux de aer cald constant și regulează automat temperatura din încăpere. După atingerea valorii setate, convectorul se decuplează automat iar atunci când temperatura scade acesta se recuplează. Acest lucru este eficient energetic și economisește bani!  Cu puterea maximă de până la 2.000 wați veți putea încălzi rapid orice încăpere. Treptele de încălzire se pot seta cu ajutorul unui comutator și puteți alege între 750 wați, 1.250 wați și la cuplarea ambelor comutatoare se poate atinge puterea maximă de 2.000 wați.

Ambele convectoare se pun foarte simplu în funcțiune. Pur și simplu despachetați, cuplați cablul de alimentare cu o priză de curent electric și aparatul pornește. Dacă aparatul este pus în funcțiune o semnalizează lampa de control a funcționalității.  Apoi setați temperatura dorită pe termostatul din dotare și convectorul TCH 18 E / TCH 19 E pornește imediat în modul automatic de funcționare iar cu mțnerele din dotare se poate schimba rapid locația de lucru. Aparatul deține piciorușe direct din fabrică ceea ce îi confderă stabilitate la amplasare.

Patru avantaje practice care pe mine m-au convins:

• Puterea de încălzire de 2.000 wați
• Comanda fără trepte prin termostat
• Mod de funcționare automatic cu comandă prin termostat
• Trei trepte de încălzire de la 750, 1.250 la 2.000 wați

Convector TCH 18 E / TCH 19 E – marcă de calitate controlată de Intertek

Convectoarele elecgrice le achiziționați în calitate controlată de Intertek ca o garanție a înaltei calități, funcționalități și  siguranței în utilizare. Comandați acum la cele mai atractive prețuri în magazinul nostru online – Trotec-Shop!

Convectorul electric TCH 18 E
Convectorul electric TCH 19 E

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Prin trimitere, sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră personale în conformitate cu politica noastră de confidențialitate.


*