Noutate! Dezumidificatorul Design TTK 24 E

Cine își dorește o climatizare sănătoasă cu un aparat cu o optică frumoasă are în dezumidificatorul TTK 24 E de la Trotec un partener de nădejde. Dezumidificatorul design TTK 24 convinge prin puterea sa și prin cele patru combinații de culori – de la  Chocolate Brown/Grey, Black/Grey, White/Grey până la Pure White. Astfel acest aparat se poate integra optic în orice încăpere.

Continuați să citiți

Alarmă la polen! Ce se poate face împotriva acestuia?

Luna aprilie a fost destul de caldă și a făcut posibilă startarea în sezonul de grătare ceva mai devreme. Chiar și vegetația și-a dat drumul și totul a devenit destul de repede verde. Mestecenii au avut în această primăvară o evoluție bună și au înflorit destul de devreme, și asta cu toate că acest fenomen este posbili doar tot la doi ani. Sub acest aspect însă suferă cei ce au alergii, deoarece mesteacănul  împreună cu aninul și alunul aparțin de copacii ce dezvoltă alergii puternice. Deci pentru cei ce suferă de alergii este codul roșu!

Continuați să citiți

Noutate! Aparatul local de climatizare PAC 2610 X

Indiferent cât de fierbinte va fi această vară, noul aparat de climatizare PAC 2610 X conferă deja prin designul său în ciocolatiu și argintiu pentru o răcorire în stil mare. Prin simpla apăsare pe butor, aparatul 2-în-1 conferă prin puterea sa de 2,6 kW o răcorire plăcută pentru încăperi și interioare. Și pentru că este un produs de la Trotec, acesta lucrează eficient la costuri și energie și deține o calitate controlată.

Continuați să citiți

Noutate! Aircooler PAE 51 – răcire prin evaporare pentru zile fierbinți

Unora le place fierbinte dar și mai mulți găsesc temperaturile de peste 25 de grade ca neoptimale. Nu toată lumea dorește să investească în soluții elaborate de răcire precum aparatele de climatizare. Pe lângă costuri, are un rol important utilizarea agenților de răcire și furtunele de evacuare care de cele mai multe ori deranjează. Pentru ce există acest Aircooler PAE 51? Aparatul răcește la comandă printr-o simplă apăsare de buton și lucrează cu agenți naturali de răcire și anume prin evaporare. Pe lângă aceasta aparatul nu necesită furtune de evacuare a condesatului.

Continuați să citiți

Noutate! Aparatul de climatizare PAC 2010 X

Oricât de frumoasă este vremea din lunile de vară, temperaturile ridicate permanente apasă greu asupra corpului și a stării de bine. Hainele încep să se lipească umede de corp iar noi devenim din ce ăn ce mai tare lisiți de orice chef.  Dar pentru toate există o soluție. Cu ajutorul aparatului de climatizare PAC 2010 X vă puteți ajuta trecerea prin vară să fie mai confortabilă. Aparatul poate fi utilizat cu succes atât acasă cât și la birou și conferă o climă deosebit de plăcută.

Continuați să citiți

Noutate! Ferăstrăul pendular cu acumulator PJSS 11-20V

Cu noul ferăstrău pendular cu acumulator PJSS 11-20V tăiați peste tot unde doriți. Și pentru că este unul cu pendular de la Trotec aveți o multitudine de avantaje direct de la achiziționare precum acumulatorul de 20 V cu tehnologie litiu-ion, fără efecte de memorie și descărcare de la sine, cele trei trepte ale pendularului plus treapta fără pendular pentru tăiere fină. Placa tip talpă din metal cu papuc de ghidare detașabil și protecția contra șpanului întregesc numărul de avantaje ale acestui ferăstrău cu pendular.

Continuați să citiți

Noutate! Dezumidificatorul confort TTK 32 E

Face în încăperi mici o figură bună: Noul dezumidificator confort TTK 32 E convinge prin optica sa decentă, prin puterea sa și prin multitudinea de funcțiuni confortabile.  Dotat perfect, dezumidificatorul cu dimensiuni deosebit de compacte lucrează din umbră fără să iasă în evidență. Aparatul se poate muta cu ușurință de la o locație la alta…

Continuați să citiți

10-10 Sfaturi pentru grădinărit de la Trotec – ferăstrăul circular

Pentru grădinarii pasionați un ferăstrău circular este o unealtă indispensabilă și trebuie să aparțină de inventarul de bază. Dar cel mai flexibil se dezvoltă lucrul cu aceasta circulă în momentul când se poate utiliza și sub formă de ferăstrău circular manual cu acumulator precum PCSS 10-20V de la Trotec. Datorită lucrului unui acumulator Flexpower de 20V cu 2 Ah capacitate de încărcare profitați de multitudinea de utilizări a unui produs de calitate de marcă.

Continuați să citiți

9-10 Sfaturi pentru grădinărit de la Trotec – Saltele gonflabile & Co.

Înainte de reconfortarea binemeritată în grădină mai întâi este necesar să umflăm tot ce avem nevoie ca să ne simțim bine, fie mingi gonflabile și saltele, cauciucurile de la biciclete și nu în cele din urmă piscinele gonflabile. Cu acest set complet și practic cu care puteți să pompați și să scoateți aer; compresorul cu acumulator PCPS 10-16V și pompa de aer cu acumulator PCPS 11-16V de la Trotec, vă ajutați pentru a crea toate condițiile pentru a petrece la grădină.

Continuați să citiți

8-10 Sfaturi pentru grădinărit de la Trotec – Prelungitor pentru mașina de tuns iarbă

Un cablu prelungitor de calitate trebuie să aibă în grădină orice grădinar. Acesta poate să confere o autonomie de până la 15 metri a uneltelor și aparatelor electrice. Cablul este după norma de protecție IP44 protejat contra stropilor de apă și de aceea se poate utiliza temporat în lucrul pe afară. Prin culoarea sa roșu-aprins, cablul prelungitor se poate utiliza cu succes și în beci, grădina sau garaj deoarece este bine vizibil și pericolul de împiedicare scade.

Continuați să citiți