Când devine un dezumidificator comercial unul pentru construcţii?

tro_blog_heissgas-abtauung_banner

Dezumidificatoarele comerciale şi cele pentru construcţii sunt foarte asemănătoare la aspectul exterior: robuste, carcasă metalică, roţi de transport. Diferenţa este în interior, şi anume dejivrarea automată cu gaz fierbinte. Pentru ca un dezumidificator de construcţii să poată dezumidifica şi la sub 15 °C, e necesar să fie dotat cu dejivrarea cu gaz fierbinte. Dacă aceasta lipseşte, atunci nu e vorba de un dezumidificator pentru construcţii.

Ştiaţi că în majoritatea zilelor din an, temperatura pe şantiere scade sub 15 °C, chiar dacă uneori doar pe timpul nopţii. La astfel de temperaturi, dezumidificatoarele cu dejivrare electronică nu funcţionează regulat, în timp ce dezumidificatoarele pentru construcţii  – de exemplu TTK 170 ECO sau TTK 171 ECO – nu se lasă impresionate de aceste temperaturi, din contra, lucrează chiar mai efectiv, datorită dejivrării cu gaz fierbinte.

Dezumidificatoarele comerciale sunt de obicei uscătoare prin condensare

Acestea au ca şi efect condensarea umidităţii aflate în aerul din încăpere, condens ce va fi captat şi apoi evacuat. Din aer se va extrage mereu umiditate, iar acesta devine mai uscat. Pentru ca umiditatare aerului aspirat să poată să condenseze, acesta trebuie răcit sub punctul de rouă. Acest lucru are loc în dezumidificator, la vaporizatorul uscătorului prin condensare, care se răceşte puternic prin agent de răcire cu presiune redusă. Acest vaporizator se acoperă cu ghiaţă la temperaturi de la 16 °C la 17 °C, ceea ce ar duce pe şantiere la pauze lungi şi chiar la nefuncţionarea sistemului.

Dezumidificatoarele comerciale au de obicei doar dejivrare electronică

De aceea, uscătoarele prin condensare sunt dotate de obicei cu o automatică de dejivrare electrică, comandată cu senzor sau cu temporizator, pentru dezgheţarea regulată a vaporizatorului. La dezumidificatoarele comerciale, dejivrarea are loc de obicei cu aer recirculant: compresorul trece pe modus de dejivrare, în timp ce suflanta funcţionează în continuare, invadând vaporizatorul cu aer încălzit de la căldura compresorului. Această procedură funcţionează în încăperile cu o temperatură de peste ca. 15 °C de obicei în mod eficient.

Dacă astfel de dezumidificatoare vor fi utilizate la temperaturi mai scăzute decât 15 °C, punctul de rouă e cu mult mai scăzut. Acest fapt are ca efect faptul că pe vaporizator se creează mai multă gheaţă, iar datorită duratei mai lungi de dejivrare, aparatele de dejivrare cu aer recirculant trebuie să funcţioneze practic fără întrerupere. Din acest motiv, o dezumidificare nu mai poate avea loc, pentru că aceasta ar avea loc în pauzele dintre două dejivrări.

Dezumidificatoarele pentru construcţii au dejivrare profesională cu gaz fierbinte

Exact aceasta este diferenţa între dezumidificatoarele comerciale şi dezumidificatoarele pentru construcţii: dezumidificatoarele pentru construcţii, ca de exemplu TTK 170 ECO şi TTK 171 ECO sunt dotate cu dejivrare automată cu gaz fierbinte. Pentru aceasta va fi utilizat gazul fierbinte din circuitul de răcire, pentru o dejivrare rapidă şi efectivă. Când începe să se depună un strat de gheaţă, se deschide automat un ventil special, care conduce gazul fierbinte spre vaporizator, iar după dejivrare se închide automat, pentru continuarea regulată a circuitului agentului de răcire, pentru operaţia de uscare. Dejivrarea cu gaz fierbinte face posibilă o dejivrare mult mai rapidă, care e o premisă absolut necesară pentru o dezumidificare eficientă, atât la temperaturi scăzute, cât şi în încăperile încălzite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Prin trimitere, sunteți de acord cu prelucrarea datelor dumneavoastră personale în conformitate cu politica noastră de confidențialitate.


*